Legea anti-fumat promulgată de Iohannis. Localuri unde nu se fumează în Brașov.

Nu cred că există vreo persoană care să spună faptul că Brașov nu este un oraș frumos, cu posibilități atât financiare, cât și de dezvoltare și recreere. Brașov reprezintă destinația fiecărui om pentru o evadare, având în vedere aglomerația din celelalte orașe.  Nu vreau să îl umplu de laude, dar pentru mine reprezintă orașul de suflet, bineînțeles, după orașul meu natal, orașul copilăriei mele, Onești. Nu omit faptul că el este printre cele mai frumoase orașe din România, care îți oferă peisaje minunate în orice anotimp. 

Pentru că tot s-a discutat despre legea fumatului în spațiile publice, m-am gândit să realizez un sondaj de opinie, prin intermediul căruia să aflu în ce localuri din Brașov nu se mai fumează, efectiv,  și câteva review-uri despre fiecare. Pentru mine este foarte important să  știu aceste detalii, deoarece în acest mod îmi aleg localul în care doresc să ies cu prietenii și în care să mă simt în largul meu.

1.Ceai et caetera

10985955_10153183440212742_5050267790933987537_n.png

Ceainăria este deschisă din 2009 și nu s-a fumat niciodată, ci numai vara pe terasă, spune Anca.

2. Croitoria de cafea

11855653_1622891147987292_3425576265311251749_n

Încă de la deschidere (15.08.2015) nu am permis fumatul. Ar strica gustul cafelei proaspăt prăjite și ar limita clientela la fumători. Targetul nostru este să poată veni oricine și să se bucure de un produs (cafeaua corect preparată este un aliment) de calitate, sănătos într-o ambianță sănătoasă. Am avut clienți de la 3 săptămâni la 87 ani, spune Mugur. 

3. La Ceaun

10152393_846082395425623_8998650930281521972_n.jpg

În localul nostru nu se fumează și nici nu s-a fumat de când îl avem, deoarece pentru noi este importantă sănătatea clienților care intră, mai ales că ne bazăm pe mâncare gătită și sănătoasă și mai puțin pe băuturi.

4. Anticafe AgileHub

11224616_1627356447534065_2916927911269088984_n

La noi nu se fumează de la deschiderea porților, nici în grădină, nici în interior. Avem o scrumieră afară, în parcarea mare. Nu suntem împotriva fumatului sau a fumătorilor, ci ne-am gândit mereu ca activitățile oaspeților să nu-i deranjeze pe ceilalți.

 

5. Addiction

11218628_1651786865108117_7442268611780869559_n

6. Dodo Pizza

12295342_563100453842912_8749342954130597935_n

Toate pizzeriile Dodo Pizza sunt non-smoking, fără salon de fumători, indiferent de țară sau legislația în vigoare.

7. HOF Cafe

11999096_1648820802026104_8739603507453427822_n.jpg

În Hof Cafe nu se fumează chiar de la deschiderea localului – 18 septembrie 2015.

8. Terroirs Boutique du Vin

1044778_132054010337156_1742815681_n.jpg

 La Terroirs Boutique du Vin fumatul a fost interzis încă de la început, și mult timp am fost unul dintre puținele localuri din Brașov cu acest statut, spune echipa.

9. Pizza 4 Amici

9625275764fe2c52311762_large.jpg

10. Pizza HOT

635696280625935012-Pizza-Hut---Hot-Dog-Bites-Pizza---Official-Image---U.S..jpg

11. KFC

KFC13.jpg

12. Festival 39

home3.jpg

13. Restaurant Normandie 

47_big.jpg

14. Bistro de’l Arte

bistro

15. The Hockey Pub

pub12

16.  Tucano Coffe

image_585_4_large

În toate localurile Tucano Coffee, atât din  țară, cât și din străinătate, accentul îl punem pe stilul de viață sănătos, atât prin produsele pe care le oferim oaspeților, cât și prin atmosfera pe care dorim să o creăm atunci când vin la noi în vizită. Tocmai, de aceea, nu este permis fumatul în niciun local Tucano. Așteptăm cu drag pe oricine își dorește să petreacă timpul într-o atmosferă diferită, colorată, plină de viată, dar în același timp, fără fum de țigară. 

17. Simone Pub

MG_2297

18. Bistro Albert

10731168_777206045687311_9020398143707498462_n

La Bistro Albert nu se fumează deloc în interior. Cu această idee am pornit de la deschidere, în martie 2014 și am rămas consecvenți. Nu ne-a fost ușor, dar să știți că există o mare categorie de clienți care apreciază acest lucru și chiar ne felicită!

În curând revin și cu alte informații legate de localurile unde putem merge liniștiți, fără să ne stresăm că cel de lângă noi fumează! 

Seara frumoasă îți doresc. 🙂

Update:

Legea care interzice fumatul în spațiile publice, promulgată de președintele Iohannis.

Astfel, fumatul va fi interzis în restaurante de la jumătatea lunii martie, având în vedere că intrarea în vigoare se face la 45 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial.

Update: 

Legea anti-fumat promulgată vineri de președintele Klaus Iohannis a apărut luni în Monitorul Oficial și va intra în vigoare  pe 16 martie.

Conform noii legi, fumatul este interzis în:

 „orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

Românii de pretutindeni | Crăciun cu dor

Viața este grea, oameni buni, mai ales când ești nevoit să pleci de acasă, într-o altă țară, departe de familie, de prieteni, de locurile dragi. Este o situație arhi-cunoscută în România, faptul că nu avem posibilități prea mari să muncim, să ne dezvoltăm și să nu ducem grija zilei de mâine.

133208751_3830478066992056_7982022761414460372_n

Unul din cinci români este sărac și când spun sărac, spun la modul autentic. Eu sunt dezamăgită că nu pot face nimic în acest sens și nu sunt genul acela de persoană care spune: cei de sus sunt cei mai importanți, noi, cei din clasa de mijloc sau de jos, nu avem nicio influență. Chiar aș face ceva, dar nu toată lumea are deschiderea aceasta și este greu de unul singur. 

Astăzi vă scriu despre românii din străinătate deoarece sunt sărbătorile, iar ei, sunt la mii de kilometri distanță de casă, muncesc, plâng, suferă și dorința lor cea mai mare este să aibă o situație financiară decentă, astfel încât să se întoarcă acasă cât mai repede.

132861114_879646999512206_4541429658015446324_n

Este extraordinar de greu să vezi un copil plângând din cauză că nu este lângă părinții lui de sărbători, dar se bucură mult când ei vin acasă. Toată fericirea durează doar cât stau părinții acasă, apoi…se așterne tristețea, liniștea. 

Mi se pare normal ca reacția să se îndrepte către acești minunați români care fac numeroase sacrificii pentru familiile lor, dar oare situația României chiar se va îmbunătăți de la an la an?

Această prezentare necesită JavaScript.

Am pentru voi câteva mesaje de la o parte din copiii care nu primesc alinarea părinților mai ales acum de sărbători: 

Dragă Mamă, eu te iubesc şi te rog să nu mă uiţi, chiar dacă eşti departe de mine (…). Eu merg la şcoală şi îmi amintesc cum ar fi să am o mamă ca şi alţi copii. Greu este când copilul de părinţi este departe. Mariana

Dragă tată, au trecut aproape patru ani de când nu ne-am mai văzut. Dar am o poză cu dumneavoastră şi mă uit la ea şi încep să plâng. Am crescut foarte mult de când ai plecat. Dar când o să ne vedem o să ne bucurăm foarte mult. (…) Cu învăţătura merg greu, dar încep să învăţ puţin mai bine, ca să trec în clasa a IV-a. Oriana

Dragii mei părinţi, să ştiţi că eu sunt foarte cuminte, dacă nu mă credeţi puteţi să o întrebaţi pe bunica. Eu vă iubesc foarte mult. Bunica vrea să veniţi acasă cât mai repede pentru că ea nu mai face faţă cu noi trei, cu mine, cu Amira şi cu Danut, să ştiţi că şi ei vă iubesc foarte mult. Cu drag, fiul vostru iubit, Alin.

Cel mai greu îmi este seara când nici eu, nici fratele meu nu putem adormi fără voi. Câteodată iau cartea cu poveşti şi mai citesc ceva, dar nu pot că încep să plâng şi atunci se porneşte şi fratele meu, aşa că mă abţin. Îţi mulţumesc pentru pachet. Să ştii că în grădină am făcut un strat pentru tine şi unul pentru tata. Vă aşteptăm cu mult dor şi nerăbdare, Carmen. 

[sursa: causes.com]

1

Într-adevăr, copiii își alină dorul cu prietenii lor, afară, cu jucăriile, dar oare poate vreodată cineva sau ceva să înlocuiască vorba dulce a mamei și puterea tatălui care te ajută cu tot ce ai nevoie când afară copiii sunt răi cu tine? NU!

Părinții sunt cele mai importante ființe de pe Pământ și trebuie să îi apreciem pentru orice fac pentru noi!