Tarifele de roaming dispar din 15 iunie 2017

Începând cu data de 15 iunie 2017, cetăţenii din întreaga Uniune Europeană îşi vor putea folosi dispozitivele mobile în timpul călătoriilor lor pe teritoriul Uniunii Europene, la aceleaşi tarife de care beneficiează în ţara lor. 

După ce Parlamentul, Consiliul și Comisia Europeană au convenit la începutul lunii aprilie 2016 asupra modalităților de reglementare a piețelor angro de roaming, tarifele de roaming vor fi plafonate la 3,2 eurocenți/minut pentru apeluri și la 1 eurocent/SMS, urmând ca, în ceea ce privește transferul de date mobile, costul acestora să fie plafonat la 0,05 euro pentru fiecare MB de date consumat.

fdfg.JPG

Cum funcționează roamingul în UE?

Atunci când călătoriți într-o țară străină și efectuați sau primiți un apel, trimiteți un mesaj sau navigați pe internet de pe telefonul mobil sau de pe un alt dispozitiv cu ajutorul unei cartele SIM din țara dumneavoastră de origine, utilizați serviciile de roaming. Operatorul din țara dumneavoastră de origine plătește operatorul din țara străină pentru utilizarea rețelelor sale. Tariful plătit între operatori se numește tarif cu ridicata pentru servicii de roaming. Acesta reprezintă un cost pentru operatorul din țara de origine și, prin urmare, afectează facturile finale plătite de consumatori. Acesta este motivul pentru care Comisia a depus eforturi pentru a limita tarifele cu ridicata ale serviciilor de roaming în UE, în paralel cu activitatea sa menită să limiteze în mod direct tarifele cu amănuntul plătite de consumator.

Acțiunea UE împotriva tarifelor de roaming

Începând din 2007, Comisia Europeană a contribuit cu succes la reducerea tarifului plătit de consumatori pentru serviciile de roaming. Acest lucru a schimbat obiceiurile multor europeni care anterior își închideau telefoanele mobile atunci când călătoreau. În 2013, Comisia Europeană a înaintat o propunere legislativă menită să elimine tarifele de roaming pentru cetățenii care călătoresc periodic în UE. În octombrie 2015, Parlamentul European și Consiliul au convenit asupra faptului că aceasta ar trebui să intre în vigoare la 15 iunie 2017. 

Începând cu 15 iunie 2017, veți putea să vă folosiți dispozitivul mobil atunci când călătoriți în UE la aceleași tarife ca în țara de origine, cu alte cuvinte, să beneficiați de roaming la tarife naționale, în limita politicilor de utilizare echitabilă ale operatorilor. De exemplu, dacă plătiți pentru un pachet lunar de minute, SMS-uri și date în țara dumneavoastră, orice apel vocal, SMS și sesiune de transfer de date efectuate în timp ce călătoriți în alte state membre ale UE vor fi deduse din acest volum ca și cum ați fi acasă, fără taxe suplimentare.

VODAFONE : Politica de utilizare rezonabilă a serviciilor de roaming în SEE

În situaţia unei utilizări excesive, abuzive sau anormale a Serviciului de roaming in SEE, conform Regulamentului de roaming UE 531/2012 modificat şi completat de Regulamentul UE 2016/2286, Vodafone are dreptul să aplice următoarele tarife (în Eurocredit): 0,032€ credit /minut apel efectuat către statele din SEE, 0,0108€ credit /minut apel primit, 0,01€ credit /SMS, 0,00752€ credit /MB.

Beneficiile de internet pe mobil incluse în Oferte (inclusiv bonusuri sau alte beneficii) sunt limitate pentru consumul în Roaming în SEE în conformitate cu prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 2016/2286.  Volumul de internet pe mobil disponibil în Roaming în SEE, exprimat în MB, se calculează utilizând următoarea formulă:

2017-06-12_13h05_03.png

După depășirea limitei, Vodafone are dreptul să aplice tariful de 0,00752€ credit (fără TVA) /MB.

Eliminarea tarifelor de roaming pentru toți europenii care călătoresc în UE

Parlamentul European și statele membre au convenit, la 31 ianuarie 2017, să stabilească următoarele plafoane pentru tarifele de roaming cu ridicata: 0,032 EUR pe minut de apel vocal, începând cu 15 iunie 2017; 1 eurocent/SMS, începând cu 15 iunie 2017; reducere eșalonată pe 5 ani a plafoanelor pentru date, de la 7,7 EUR/GB (la 15 iunie 2017) la 6 EUR/GB (la 1 ianuarie 2018), 4,5 EUR/GB (la 1 ianuarie 2019), 3,5 EUR/GB (la 1 ianuarie 2020), 3 EUR/GB (la 1 ianuarie 2021), respectiv 2,5 EUR/GB (la 1 ianuarie 2022).

Pentru a beneficia de mecanismul de „roaming la tarife naționale“ nu este necesară nicio înregistrare oficială. Începând de la 15 iunie 2017, acesta ar trebui să fie inclus în mod implicit în toate contractele de telefonie mobilă ale clienților în cadrul cărora operatorii oferă servicii de roaming. Operatorii pot să solicite consumatorilor să furnizeze dovada că țara lor de origine (de reședință) este statul membru al operatorului de telefonie mobilă.

asasasa.JPG

[ Sursa: Hotnews]

Ordonanța de urgență va fi ABROGATĂ!

Dragi romani, am reusit o prima victorie! Ziele acestea am arătat că suntem un popor unit și protestele noastre pașnice au avut efectul dorit de toată lumea! Ordonanța de urgență 13 va fi mâine ABROGATA!

Declaratii premier Sorin Grindeanu

– AM ascultat si am vazut si am auzit in aceste zile foarte multe opinii, venind din partea colegilor mei de partid, colegi din coalitie, colegi de politica, de la partide de opozitie, opinii de la oameni simli, vocea strazii
– Vin azi sa va spun decizia mea ca premier
– Nu vreau sa dezbinam ROmania. ROmania nu poate fi rupta in doua. Romania, in acest moment, prin ce se intampla, pare rupta in doua, e ultima mea dorinta sa se ajunga la asa ceva
In acelasi timp vreau sa va spun ca tot ce inseamna deciziile pe care CCR le-a luat in timp si nu au fost puse in practica e normal ca in cel mai scurt tmp sa-si gaseasca transpunerea n cadrul legal
– Pe de alta parte, dincolo de mitinguri – am vazut pozitile oamenilor, unele argumentate, altele nu, ideea e ca s-a creat un clivaj in societate
Pe de alta parte, membrii nostri ne indeamna sa continuam
– Va anunt ca am luat citeva decizii
1. Mâine vom face de urgenta o sedinta de guvern pentru abrogarea OUGAbrogarea e termenul folosit de Administartia Prezidentiala cand ne-a cerut. Vom gasi termenul legala ca sa nu intre in vigoare – abrogare, prorogare
2. E nevoie totusi de punerea in concordanta a decizie CCR. Voi demara consultare cu celalalte partide, excluzand pragul de 200.000 de lei, astfel ca dupa un dialog pe care sper sa-l am, in cel mai scurt timp sa trimitem proiect de lege spre Parlament
De asemenea, e important sa spunem ca toate argumentele pe care le-am avut in sustinerea OUG nu au fost bine comunicate. Din acest motiv s-a creat multa confuzie, distorsiuni, care nu au legatura cu ce s-a adoptat. De aceea, Ministerul si ministrul Justitiei isi asuma consecintele
Inchei prin a va spune ca doresc in continuare sa pun in practica programul de guvernare, mai avem 12 puncte de adoptat astfel incat ce au votat romanii sa se regaseasca in viata lor
Va multumesc, o seara buna

Sursa: hotnews

Ordonanța care a scos zeci de mii de oameni în stradă va fi abrogată, conform unor surse. Chiar președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat, sâmbătă, într-o declarație pentru dcnews.ro, că ia în calcul această variantă și că va discuta cu liderii partidelor de coaliție despre acest lucru.

O să propun o soluție de stingere a conflictului pe care sper s-o accepte premierul în legătură cu OUG. Eventual se poate vorbi chiar de abrogarea OUG, dacă premierul acceptă

Ordonanța explicată pe înțelesul tuturor de către un judecator.

Această prezentare necesită JavaScript.

Imagini cu protestele din Brașov

În 03 februarie s-a cântat imnul la ora 10, în toată țara.

Această prezentare necesită JavaScript.

Recenzie Flash-uri din sens opus de Marian Godină + Concurs. Câștigă cartea cu autograf.

Asta este concluzia mea după ce am citit pe nerăsuflate cartea Flash-uri din sens opus scrisă de Marian Godină. Da, polițistul cu glumele lui amuzante de pe Facebook, care mă face să râd din fiecare experiență pe care o povestește. Cartea este foarte ușor de citit și merită. Eu am terminat-o într-un timp foarte scurt și mi se pare fascinantă. În primă fază el povestește despre începuturile sale, despre cum a reușit să treacă de examenul maturității, mai departe despre cum a ajuns la școala de agenți de poliție, despre viața de polițist, iar în final despre sistemul corupt care nu prea dă semne de schimbări pozitive. Cartea se poate comanda acum și la Libris, cu transport gratuit prin curier și ajunge în maximum o zi. 

61777748.jpg

În primele capitole, Marian povestește cu sinceritate momentele în care se pregătea cu foarte mult interes de bacalaureat, deoarece își dorea foarte mult să îl treacă într-un mod onorabil întrucât dorința lui cea mai mare era să ajungă polițist. A muncit din greu, însă și acele momente cu prietenii care te scot din anonimat sunt bune, dar cu limită. Pe lângă pregătirea asiduă pentru examene, Marian a povestit și despre persoanele dragi din acea perioadă, care l-au dezamăgit sau nu. Mi-a atras atenția o povestioară care suna în felul următor: 

Deși sunt mai conservator, unii spun chiar că nu sunt open-minded, nu am avut niciodată pretenția ca iubita mea să se scoale înaintea mea dimineața și să mă trezească șoptindu-mi la ureche: Iubitul meu scump, cafeluța e gata. Dar mi-ar plăcea asta, nu pot să mint. […] Mă mutasem cu fata de care spuneam de câteva zile, iar următoarea zi la 6 dimineață, când a sunat ceasul, m-am trezit să plec la muncă. S-a trezit și ea și mi-a spus să nu mai fac gălăgie și să mă schimb în altă cameră. 

Povestea este mult mai interesantă dar nu voi scrie aici toate pasajele deoarece s-ar pierde farmecul acesteia. Tot ce pot spune este următorul lucru: 

M-am apucat de treabă. Mirosul de friptură din tava de cuptor umplea deja bucătăria iar eu căutam (tot pe net) cum se face salata. Cartofii erau fierți, i-am scurs, apoi am observat că fundul vasului nu era alb, ci maroniu. Am aranjat masa și mă uitam entuziasmat pe geam, să văd când îmi vine acasă fetița. 

Voi ce credeți că s-a întâmplat după ce a venit fetița acasă? Urmează să citiți în carte

Dar, elementul cel mai tare este sinceritatea. La un moment dat, Marian Godină abordează direct prostioarele de pe internet despre ce ar trebui să faci dacă te prinde poliția că ai făcut ceva și te ține, să te legi de aspecte birocratice. Una dintre ele susține că dacă polițistul n-are caschetă nu te poate amenda… 

Citeam un articol în care un expert în legislație spunea că, dacă un polițist nu are cascheta pe cap, nu ești obligat să îi prezinți buletinul. […] Nu ai cascheta pe cap! Poate nu o am! Poate că am uitat-o în mașină, poate că am stat atât de mult într-o intersecție încât un porumbel deranjat la stomac m-a confundat cu o statuie, poate e prea cald sau poate nu vreau să îmi stric freza. Ce m-aș face dacă aș vedea un tâlhar fugind cu o geantă și nu aș avea caschetă? L-aș ruga să mai dea o tură și între timp mi-aș așeza și eu șapca pe cap, ca să îmi pot permite să îl legitimez? 

O altă poveste interesantă a fost cea a divei intangibile:

Peste ceva timp am văzut o mașină condusă de o fată care vorbea la telefon și nici nu purta centură. 

– O, servus. Dar tu ești polițist?

– Nu, sunt zugrav, dar în timpul liber mai fur câte o mașină de poliție și o uniformă și umblu prin oraș. 

[…]

– Unde ne vedem și la ce oră?

– Diseară la 8, în față la Modarom. E bine?

Pe la 8:10 stăteam în pat, când am auzit telefonul sunând. Era un număr pe care nu îl aveam salvat în agendă.

Cât m-o fi așteptat fraiera…

O altă istorioară amuzantă sună chiar așa:

Venise o fată la mine să vedem un film. După ce s-a terminat, am deschis calculatorul și am început să joc Vrei să fii miliardar?  Următoarea întrebare s-a afișat pe monitor:

Care este cel mai greu animal de uscat?

a) elefantul african

b) rinocerul

c) elefantul asiatic

d) balena albastra

Oscilam între A și C, când aud fata:

– Balena albastră, balena albastră!

Pe lângă faptul că este polițist, Marian Godină este și un romantic desăvârșit. A scris și poezii care sună destul de bine. 

Nu demult, mi-am pus în gând

O voi găsi, dar nu știu când

În luna a noua, douășăpte,

Destinul a trecut la fapte,

O balenă de uscat

Sufoca un biet băiat. […]

carte-godina.jpg

Un capitol interesant este cel legat de închiderea și deschiderea paginii de Facebook a lui Marian Godină. Cred că știți faptul că Marian a fost înțeles greșit de superiorii lui, iar o bună perioadă el s-a simțit extrem de rău, având în vedere batjocura care i-a fost adresată. Marian a ieșit cu fruntea sus din această situație, a evidențiat personajele negative ale acestui sistem corupt și, ce este mai important, nu s-a lăsat influențat de aceștia, deși putea să facă acest lucru, să lase capul în jos și să ascundă informații importante. Șeful IPJ Brașov i-a cerut ca în momentul în care își va redeschide pagina de Facebook, să posteze un mesaj exact cum dorește dânsul, unui fals care să îl scoată pe el din ecuație. Mesajul pe care Godină i l-a adresat este următorul: 

Închiderea paginii de Facebook a fost strict alegerea mea, nu mi-a fost impus de nimeni să fac acest lucru, am închis-o deoarece presa prelua articole mele fără drepturi de autor. Cam așa sună mesajul ce mi-a fost dictat azi prin telefon de către șeful IPJ Brașov, care vrea ca eu să mint și să îmi bat joc de oamenii care m-au susținut și care au luptat pentru mine doar pentru ca domnia-sa să își spele rușinea care s-a abătut asupra lui pentru mentalitatea comunistă de care a dat dovadă. 

În final, șeful IPJ Brașov îi spune și el o glumă: 

– Auzi, stai așa să îți spun și eu una tare pe care am auzit-o la tamponări. A venit una acolo odată și a zis că i-a intrat unul în fund. Ha ha ha.

Penibil. 

Sunt multe întâmplări care merită citite și recitite. Este o carte în care râzi până nu mai poți, iar apoi apare un capitol mai trist în care ți se mai încrețește fruntea puțin, apoi se reia procesul de fericire. 

Ultimele cuvinte ale lui Marian Godină sunt memorabile. El este un om de încredere, serios și sincer, mai ales. El este genul de persoană directă, îți spune totul în față, fără prea multe ezitări, deși îți place sau nu. Eu cred că această carte va fi apreciată și de publicul larg și de cei care vor să se facă polițiști și de cei care au intrat de curând în sistem și sunt loviți de deznădejde. El este omul care în curând va schimba sistemul.

Bravo, Marian Godină! 

politistul-marian-godina-denunta-neregulile-de-la-mai-359752

Și, în cele din urmă, vă dau ocazia de a câștiga această carte iscălită pe prima pagina de Marian Godina însuși.

Pentru a intra în concurs, trebuie sa dați like paginii Raluca Mihalcea Blog, si share (public) acestui post. Data limita de participare este miercuri, 09.03.2016. Câștigătorul va fi anunțat în ziua următoare, în urma extragerii la sorti făcuta cu ajutorul random.org. Procesul de extragere va fi înregistrat pentru a nu exista discuții ulterioare. Vor fi eligibili pentru extragere doar cei care, pana la data de 09.03.2016 inclusiv, au dat like paginii, și share postului, fără a fi șterse ulterior.

Spor!

Update: Câștigătoarea este Cami Ionescu. Felicitări!

Marian Godină – Flash-uri din sens opus

Update 3

Cartea se poate comanda acum si la Libris, cu transport gratuit prin curier.

Update 2

Cartea lui Marian Godină, „Flash-uri din sens opus, este  disponibilă acum și la eMAG  cu livrare prin curier 12 lei sau cu ridicare gratuită din Showroom!

Primii 1000 de clienţi dornici să afle mai multe despre autor şi întâmplările descrise de acesta primesc volumul cu autograf.

Am citit în ultima perioadă că, de fapt, nu aș exista și că sunt doar produsul unei campanii de marketing. A citit asta și tata și mi-a zis că e adevărat. Sunt rodul unei campanii inițiate de el, cu vreo nouă luni înainte de 7 septembrie 1986, ziua din care am început să exist. De vreo nouă ani, sunt polițist. Numai mama nu s-a obișnuit cu asta, iar atunci când mă sună și îi zic că nu pot vorbi, că-s la poliție, mă întreabă ce-am făcut. Marian Godină

Zile grele pentru Marian Godină, polițistul sincer care știe ce mesaje să posteze pe rețelele sociale și, mai ales, cum să se facă plăcut de ceilalți. Chiar dacă este o persoană sinceră, partea mai puțin pozitivă este faptul că este luat în vizor pentru fiecare lucru insignifiant pe care îl face. Oare este corect ceea ce se întâmplă în țara asta coruptă? Crezi că dacă ești înalt în grad trebuie să și semnalizezi asta? Oamenii îți cunosc funcția și te vor trata ca atare, nu trebuie să demonstrezi ignoranța în halul acesta. 

Pentru a înțelege mai bine ceea ce s-a întâmplat, vă invit să vă uitați la știrea de pe PRO TV:

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/mi-am-permis-sa-nu-tin-cont-ca-are-functie-ce-s-a-intamplat-dupa-ce-marian-godina-a-lasat-fara-pewrmis-un-sofer-cu-pile.html

politistul-marian-godina-denunta-neregulile-de-la-mai-359752

Îl urmăresc pe Marian de câteva luni, este o personalitate pe Facebook, astăzi devenind și mai cunoscut prin intermediul canalelor media, dar nu de asta avea el nevoie, ci de susținerea românilor care cred în el și care îl vor ajuta să schimbe România și sistemul corupt care ne afectează pe toți. Sunt multe de schimbat iar atitudinea lui spune totul. Acest polițist de la circulație spune tot felul de povești pe Facebook, care mai de care interesante sau amuzante. Este o persoană activă, dornică de noutate, încântă publicul cu postările lui și este foarte normal să fie atrasă lumea de mesajele lui deoarece sunt de interes public și toți ne confruntăm cu diverse situații. 

Șefii l-au certat din cauza reținerii permisului acelui șofer care transporta o doamnă cu renume, însă el a mers mai departe cu fruntea sus și a menționat că el NU DEMISIONEAZĂ orice ar fi. 

Avem aici dovada:

Nu am să demisionez. Sunt mai bine acum când am aflat că mama e bine.
Nu eu sunt subiectul corpului de control care a fost azi la Brasov, ci alții.
Când am scris cartea FLASH-URI DIN SENS OPUS, mi-am propus să schimb acest sistem şi o voi face.Voi merge până la capăt. Vă mulțumesc că-mi sunteți alături!
Mai am multe de spus!
Şefii mei de la Braşov au dat-o azi la întors cum au putut, neştiind că întâmplarea aceea cu doamna directoare ar fi trebuit să fie ultima lor problemă, e un caz minor.
Urmează altul, pe care nu îl vor putea întoarce nicicum, pentru că nu obişnuiesc să arunc vorbe aiurea, fără să ştiu că pot demonstra ce zic. În plus, şi colegii mei mă susțin şi se bucură de ce se întâmplă la Braşov.
Mâine vor avea o zi şi mai grea!
Mult mai grea!!!
Sunt curios ce comunicat vor da mâine.
Vă repet, eu sunt bine!
Vă mulțumesc încă o dată! Marian Godină

Dacă se va ajunge la proteste, te susținem Mariane. Ești o persoană demnă de admirat și meriți susținerea noastră. Acesta este sistemul, trebuie să-l schimbăm cândva/cumva. Uitându-mă cum ți se face nedreptate, cred cu tărie că suntem mulți care credem în tine și știm că vei face tot ce poți astfel încât să nu fii înțeles greșit. 

Din fericire, chiar dacă am avut obstacole din care am înțeles că nu am libertate deplină, nu am fost nici arestat și nici condamnat. Așa că nu am făcut-o pentru reducerea pedepsei. Am făcut-o din pură plăcere și mai ales la îndemnul vostru care apărea în comentariile fiecărei postări.

Moise Guran îl susține și el de departe.

Dacă aș fi Senatul României l-aș chema pe domnul Cioloș urgent să dea câteva explicații.
Dacă aș fi Călin Popescuu Tăriceanu, sau Daniel Barbu sau Cristiana Anghel, aș considera că e de datoria mea să cer explicații unei autorități care comite un abuz. Mi s-ar părea de bun simț să mă asociez cu cel slab împotriva unuia mai puternic ce încearcă să îi bage celui mic și curajos pumnul în gură, căci ce altceva este libertatea de expresie decât posibilitatea de a spune ceea ce crezi chiar dacă ești mic, dar cinstit, nu vreun hoț sau condamnat…
ei bine atunci da, este normal ca politicienii mari să sară în ajutorul tău și să-l cheme pe primul ministru la explicații.

Dacă aș fi politician, senator, deputat ministru sau președinte sau doar simplu jurnalist m-aș solidariza imediat cu… polițistul Marian Godina, de la Brașov. Ce credeați?

Marian Godină are nevoie de sprijinul nostru! Trăim timpuri grele, greu de schimbat, dar nu imposibil. Sunt omul care dorește o schimbare, în bine, iar pentru asta susțin polițiștii care sunt corecți și respectă legea fără nicio reținere sau intimidare. 

61712194

Cartea proaspăt publicata de Godină, „Flash-uri din sens opus” este disponibila la precomandă aici.

  • A devenit cunoscut datorită textelor cu haz de pe Facebook ce prezintă întâmplări din viața de polițist rutier și a reușit să schimbe imaginea breslei sale. „Flash-uri din sens opus” reprezintă volumul de debut al lui Marian Godină, care trece de la uniformă la condei, devenind autor cu acte în regulă. O carte actuală și amuzantă care se citește cu sufletul la gură: momente din viaţa de zi cu zi în care deseori te regăsești, povestiri cu tâlc, personaje savuroase și memorabile întâlnite în trafic, limbaj autentic presărat cu (auto)ironie și umor cât cuprinde. Este cartea pe care nu te poți abține să nu o recomanzi unui prieten după ce o citești.

Update 1

Luana Minea, implicată în scandalul polițistului Godină, și-a dat demisia din ATOP.

Pe Facebook s-a creat un eveniment de susținere a lui Marian, la care au răspuns că participă deja 1200 de oameni, în Piața Universității.