Chec cu morcovi și scorțișoară | Din cămară adunate

Niciodată nu mi-am imaginat că morcovul poate fi adăugat într-o prăjitură, dar se pare că de acum înainte voi pregăti această prăjitură ori de câte ori voi avea ocazia. Astăzi s-a întâmplat să primesc ideea de la un prieten care tot povestea cât de mult îi displace morcovul în general, dar în prăjituri îl adoră.

După o tură cu bicicleta de aproximativ 90 km, am ajuns acasă și am pregătit faimoasa prăjitură pe care am copt-o într-o tavă de chec, mi s-a părut că acolo aluatul va fi potrivit ca gramaj.

Plăcinta este foarte ușor de făcut, atât timp cât ai toate ingredientele pregătite și puțin ajutor la vase.

INGREDIENTE:

  • 50 g zahăr brun
  • 175 g făină
  • 50 ml ulei
  • 3 ouă medii
  • 200 g morcovi rași
  • 5 g praf de copt
  • 1 varf de cutit bicarbonat
  • 1/2 linguriță scorțișoară

MOD DE PREPARARE:

  • Așezăm forma cu hârtie de copt și o stropim puțin cu apă, apoi întindem tot lichidul să putem acoperi toată suprafața;
  • Într-un recipient, punem uleiul, zahărul și ouale, apoi amestecăm până se omogenizează. Adăugăm morcovii rași si scorțișoara, apoi încorporăm morcovii.
  • Într-un alt recipient amestecăm făina cu praful de copt și bicarbonatul. (până acum nu am mai utilizat bicarbonat în prăjituri, dar se pare că datorită lui, compoziția este mult mai pufoasă și gustoasă)
  • Apoi adăugăm făina peste mixul de ouă, morcovi și amestecăm ușor.
  • Punem aluatul în forma disponibilă și o introducem în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 30 minute.

Plăcinta poate fi servită caldă cu înghețată sau rece cu kefir.

Poftă bună și aștept și ideile voastre!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s