Rog autoritățile locale din Onești să aibă în vedere Clubul Copiilor

Nu fac acest lucru foarte des, dar când mă gândesc la soarta copiilor care frecventează cursurile de la Clubul Elevilor din Onești (Casa Pionierului), simt că trebuie să fac ceva. Acest club este, de fapt, o instituție care după anul 1989 le oferă copiilor de toate vârstele posibilitatea să desfășoare o mulțime de activități extrașcolare interesante, în cadrul mai multor cercuri conduse de pedagogi desăvârșiți. 

Timpul nu mai are răbdare cu oamenii, spunea un mare om dintr-o operă literară. Dar omul încearcă din răsputeri să obțină măcar puțin timp pentru a face lucruri care îi plac, ulterior îmbinând utilul cu plăcutul.

clubul_elevior-3.jpg

Despre acest lucru vreau să îți scriu astăzi, despre Clubul Copiilor din Onești, orașul meu natal, deoarece simt că acolo sunt lucruri de îmbunătățit, mai ales pentru generațiile următoare. Nu știu cât de important este pentru autoritățile locale acest club, însă, pentru mine acesta a fost un mini-cămin timp de 10 ani, deoarece acolo am fost sâmbătă de sâmbătă și mi-am format o trupă „DINAMIC”. Timp de 10 ani am petrecut momente frumoase alături de colegele mele și de doamna profesoară, Mariana Oșteanu, care, de peste 30 de ani face acest lucru cu aceeași dăruire, pricepere, interes și implicare. 

75594653_3110659012283282_2675444688999153664_o

Este un moment în care, de fiecare dată când merg acasă și trec pe la Club, văd aceeași clădire veche, aceeași sală pe care am lăsat-o în urmă cu 10 ani. Oare de ce nu se pot face modificări? Cine stă în calea fericirii acestor copii? Eu știu faptul că un club care se respectă, trebuie să aibă și condiții. Nu spun faptul că vestiarul nu s-a schimbat sau alte lucruri, dar parcă nu văd o evoluție atât de mare, având în vedere ideea că mulți părinți își duc copii acolo. 

Dragi oneșteni și nu numai, vă rog să acordați atenție acestui Club, acestui profesor care zi de zi, an de an, are tot mai multe trupe, concursuri etc. Aceste concursuri să aveți în vedere că nu se desfășoară numai în Onești, ci în toată țara, iar ele sunt plătite, în mare parte, de copiii care fac parte din club. Poate vă imaginați faptul că nu toți copiii care își doresc să facă dansuri, au și bani pentru asta. Eu am fost un copil econom, iar părinții mereu mă susțineau din puținul pe care îl aveam, dar ceilalți?

IMG_20160507_171225

Timp de 10 ani am obținut mii de diplome, 3 medalii, multe plimbări și concursuri prin țară, mi-am depășit limitele, am luptat până la ultimul concurs pentru a primi locul întâi și nu a fost ușor deloc. Am avut o copliărie frumoasă, uneori grea sau mai tot timpul, dar nu asta contează, ci lucrurile pe care le-am putut realiza. Am putut să mă bucur de un sport care te modelează, te transformă, te echilibrează. Toate aceste lucruri m-au motivat acum 10 ani să îmi deschid un Club unde să formez copii, acesta era visul meu care s-a spulberat din cauza banilor. Iar daca nu am putut face asta, vreau să insist atât de mult, încât să trezesc interesul oamenilor de la conducere, să facă ceva în acest sens.

De-a lungul timpului s-au mai scris articole, iar oamenii spuneau:

Clădirea se află în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, care probabil că are alte priorități în momentul de față în situația în care sute de unități de învățământ din țară au nevoie să fie renovate și modernizate.

Redenumit “Clubul Copiilor”, fosta casă a pionierilor din Onești ar putea avea o șansă în plus dacă ar fi preluată din proprietatea statului și din administrarea Ministerului Educației și Cercetării în proprietatea publică a Municipiului Onești și în administrarea Consiliului Local Onești.

Ar fi bine să fie preluat (n.r. – Clubul Copiilor) de Consiliul Local și să fie repus în circuit. Chiar mă uitam cât spațiu verde este acolo, o oază de liniște, și mă gândeam câte activități s-ar putea desfășura chiar și în curte, în aer liber. Ar trebui făcut ceva, că am tot văzut pe-acolo fel și fel de indivizi dubioși, nu știu nici de ce poartă nu mai stă închisă cu lacăt, a comentat un pensionar care locuiește în locul de vizavi.

the-one-768x532

Menționez faptul că nimeni nu m-a rugat să scriu acest articol, cum nici altele nu au fost la rugămintea oamenilor.

Scriu ceea ce îmi doresc, ceea ce simt și ceea ce vreau.

Pentru o Românie mai bună, parcă așa era vorba, nu? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s