Tot ce trebuie să știți despre alarmele ce vor suna timp de 3 zile

Nu știu câți dintre voi ați auzit în ultima perioadă subiectul legat de alarmele din România. Ei bine, începând de astăzi, 18.04.2017 până pe 21.04.2017, în localități din țară va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare sau alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre prin intermediul semnalelor acustice. 

prociv

IGSU a anunțat că:

Marti, 18.04.2017, între orele 10-12 va avea loc un exercițiu de acest tip în șapte județe ale țării:  Brăila, Călărași, Galați, Constanța, Ialomița, Tulcea și Vrancea. Astfel, se va auzi semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare.

Miercuri, 19 aprilie, exercițiul de alarmare se va desfășura în București și în județele Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Ilfov, Neamț, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu și Iași.

Joi, 20 aprilie, în alte zece județe Alba, Harghita, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Covasna, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sălaj și Sibiu.

Vineri, 21 aprilie, sirenele se vor auzi în Arad, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Teleorman, Timiș, Vâlcea.

Potrivit IGSU, înștiințarea, avertizarea, pre-alarmarea și alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale, precum și pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare-alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

La nivel național există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat din dispecerate.

Sursa:  Mihaela Tudorache, Claudia Stănescu, Ada Vîlceanu – agerpres

IGSU le recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma „Exercițiu”.

1492418753a996b7db

 Update Onești:


 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s