Sfântul Andrei, prăznuit de creştini în data de 30 noiembrie, este considerat ocrotitorul României. Printre tradiţiile şi obiceiurile de Sfântul Andrei se numără şi punerea de grâu la încolţit. Zilele acestea, când se pune grâu la încolţit, nu uita să cumperi boabele din timp și să le ai pregătite. De asemenea, Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, considerat și ocrotitorul României sau patronul spiritual al românilor, fiind cel despre care se crede că a adus pentru prima dată religia creștină pe teritoriul țării noastre.
Ziua Sfântului Andrei e marcată de superstiţia legată de viitor sau de soartă. De aceea, mulţi respectă obiceiul de a pune grâu la încolţit.
Tradiţia spune că fiecare membru al familiei trebuie să aibă ghiveciul său cu grâu şi să îl îngrijească. Se ia o mână de grâu şi se seamănă într-un ghiveci cu pământ sau într-o farfurie mai înaltă.
Apoi se acoperă boabele de grâu cu un strat subţire de pământ. Grâul trebuie aşezat la fereastră, pentru a beneficia de lumină suficientă şi căldură. Conform tradiţiei, grâul pus la încolţit cu prilejul zilei de Sfântul Andrei “spune” câte ceva despre viitorul celui care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea acestuia în noul an.
Dacă firele sunt zdravene şi înalte, se spune că persoana care l-a plantat va fi norocoasă şi sănătoasă în noul an. Ţăranii spun că un grâu frumos înseamnă şi o recoltă bogată pe câmpuri şi în livezi în anul care vine.
Anul trecut am scris un articol tot despre Sfântul Andrei, dar cu informații legate de alte ritualuri.
Vă invit să lecturați: De Sfântul Andrei – ritualuri