Dragi studenți, în curând veți scoate mai puțini bani din buzunar pentru cazarea din cele 13 cămine deoarece investițiile făcute au diminuat pierderile. Astfel, tarifele vor scădea cu 5-10%, în funcţie de cămin şi dotările acestuia.
„Dacă până acum, un student la buget plătea pe lună 185 de lei, în căminul 1, de exemplu, începând din luna octombrie a acestui an, va plăti 170 de lei. De reducere a tarifului beneficiază şi studenţii cu taxă. În anul universitar 2015-2016, pentru aceştia, tariful a fost de 300 de lei pe lună, pentru căminul 1, de exemplu. În acest an universitar, studenţii la taxă vor plăti 290 de lei pe lună.
Pentru căminele cu un grad de confort mai ridicat (C10, C16), tarifele sunt puţin mai mari: 195 de lei/lună pentru studenţii bugetaţi şi 310 lei/lună pentru studenţii cu taxă. Însă şi aici tarifele vor scădea la 180, respectiv 300 de lei pe lună”, au declarat reprezentanți Universității. Această reducere a tarifelor se datorează scăderii cheltuielilor la utilităţi. Totodată şi investiţiile majore realizate în anii precedenţi în echipamente şi instalaţii duc la costuri mai mici de funcţionare.
Cămin | Tariful (lei/lună) pentru anul universitar 2015-2016 | Tariful (lei/lună) pentru anul universitar 2016-2017 | ||
Studenţi bugetaţi | Studenţi cu taxă | Studenţi bugetaţi | Studenţi cu taxă | |
C1 | 185 | 300 | 170 | 290 |
C2 | 185 | 300 | 170 | 290 |
C3 | 185 | 300 | 170 | 290 |
C4 | 185 | 300 | 170 | 290 |
C5 | 185 | 300 | 170 | 290 |
C8 | 185 | 300 | 170 | 290 |
C9 | 185 | 300 | 170 | 290 |
C10 | 195 | 310 | 180 | 300 |
C11 | 190 | 305 | 175 | 295 |
C12 | 190 | 305 | 175 | 295 |
C14 | 190 | 305 | 175 | 295 |
C15 | 190 | 305 | 175 | 295 |
C16 | 195 | 310 | 180 | 300 |
Datorită acestor reduceri de tarife, un student la buget va economisi într-un an peste 100 de lei, în timp ce un student la taxă va face o economie de aproximativ 70 de lei pe an.
De când se pot caza studenții?
„Îi așteptăm începând cu data de 29 septembrie, de la ora 8,30 dimineața, în fiecare zi până la ora 17.00. Până pe 2 octombrie, ora 17:00 îi așteptăm pe toți. Sperăm să se prezinte și să își ia locurile în cămin. Cei care vor să renunțe, locurile vor fi ocupate de alți studenți în faza 2 și 3. Cereri sunt multe, locuri sunt 4233…, a spus Steluța Dogaru, șefa Serviciu Camine.
În toate cele 13 cămine s-au derulat în această vară lucrări de igienizare, reparaţii şi reabilitări. Unele lucrări sunt încă în derulare şi urmează să se finalizeze până la finalul acestui an. În unele cămine au fost cumpărate elemente noi de mobilier (etajere, scaune, paturi etc.), în alte unităţi de cazare au fost complet reabilitate băile, iar în camere, acolo unde a fost nevoie, s-au făcut reparaţii şi zugrăveli. De asemenea şi cantina din complexul Memo urmează să capete, din această toamnă, un aspect modern şi colorat.