Regulile de bune maniere pentru femeile de astăzi. Tu le respecți?

Îmi plac gentlemenii, bărbații care deschid portiera unei doamne, care îi țin scaunul la restaurant pentru a se așeza, care achită discret nota de plată fără a face comentarii despre suma plătită și care țin apoi paltonul partenerei pentru a o ajuta să se îmbrace. Sunt eu oare singura care acordă atenție acestor detalii? În fond, ele fac diferenţa dintre un băiat mai puţin cultivat, cu o educaţie deficitară şi un bărbat manierat care pune respectul de sine pe acelaşi loc cu respectul faţă de parteneră şi de cei din jur. La fel, admir doamnele care nu ţin să epateze în vreun fel, nici printr-o vestimentaţie exagerată, şi nici printr-un limbaj vulgar pe un ton ridicat, cele care nu stau cu mâinile în şold sau în buzunare atunci când vorbesc cu cineva. (Aurelia Marinescu)

„O doamnă nu este cea care poartă verighetă, ci cea care se comportă ca atare”, spune Aurelia Marinescu, autoarea celebrei lucrări „Codul bunelor maniere azi”. Iată câteva din cele mai importante reguli de conduită socială stipulate în manualul de bună purtare, pe care orice femeie trebuie să le ştie.

1. Salutul. Potrivit uzanţelor, bărbatul salută întotdeauna primul, iar doamna îi răspunde printr-un surâs, înclinând uşor capul. Atunci când se întâlnesc două persoane de sex feminin, cea tânără va saluta întotdeauna prima.

2. Femeia este cea care întinde mâna spre domn, nu invers, iar strângerea de mână nu trebuie să fie foarte puternică.

3. O doamnă se ridică atunci când strânge mâna unei persoane în vârstă, dar poate rămâne pe scaun atunci când îi este prezentat un bărbat. Regula aceasta poate avea şi derogări:
Dacă este vorba despre o tânără, ea trebuie să se ridice când e prezentată unei doamne sau unui domn mult mai în vârstă. În general, când se fac prezentările sau în cadrul unor discuţii, tinerii nu vor sta jos în prezenţa persoanelor mai în vârstă. Dacă este vorba despre un bătrân este politicos, dar nu indispensabil, să se ridice femeile. Dacă este vorba despre o doamnă în vârstă, se va ridica în picioare toată asistenţa”, explică Aurelia Marinescu în lucrarea „Codul bunelor maniere astăzi”.

4. O doamnă va evita să stea cu coatele pe masă ori să folosească telefonul la restaurant. În cazul în care aşteptăm un mesaj important.

5. O persoană care are cei şapte ani de acasă nu bea şi nu vorbeşte cu gura plină.

6. Bărbatul este cel care intră primul în restaurant, nu femeia.

7. O femeie care tuşeşte, strănută sau cască fără să pună mâna la gură va crea o impresie neplăcută.

8. O doamnă nu fumează şi nu mănâncă pe stradă.

9. Punctualitatea este o calitate şi o dovadă de respect faţă de ceilalţi, iar o femeie care are cei şapte ani de acasă nu va întârzia la o întâlnire. În cazul unor evenimente neprevăzute, de bun simţ este să anunţăm că întârziem.

10. Ţinuta vestimentară completează imaginea unei doamne:
„Nu te îmbraci din cauza cuiva, şi încă mai puţin pentru a face în ciudă cuiva. Te îmbraci pentru tine! Să fii elegant nu înseamnă să te preocupi de preţul şi numărul toaletelor, ci de calitate, de croială, de posibilitatea de a le armoniza cu alte haine din garderobă şi de a le alege astfel încât să nu se demodeze. O persoană cu gust nu poartă culori ţipătoare şi aplică legile elementare ale esteticii. Dacă ai tenul palid, galbenul şi verdele te fac lividă. Dacă nu eşti zveltă trebuie să eviţi creţurile, cutele şi să te fereşti de dungile orizontale, sau de cele verticale dacă esti foarte înaltă. (…) Rochiile, bluzele, fustele, tricourile pot fi şi ieftine, şi reuşite. Pantofii, poşetele, cordoanele, mânuşile-niciodată”, mai scrie Aurelia Marinescu.

11. Atenţie la parfumul folosit în exces! Un parfum mult prea puternic folosit în timpul zilei este o alegere neinspirată, căci le poate provoca greaţă sau dureri de cap celor din jur.

12. O doamnă oferă flori unui bărbat doar atunci când acesta se află pe patul de spital.

13. Cadourile se desfac când se primesc. Este de prost gust însă să facem daruri şi să uităm să scoatem eticheta cu preţul. Doar atunci când oferim în dar o carte nu trebuie să scoatem preţul.

Sursa:Adevarul.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s