După sărbătorile de iarnă și odată cu venirea primăverii, în Brașov, au început să apară tot felul de oportunități pentru tineri și nu numai, datorită evenimentelor care se organizează an de an. De exemplu, anul acesta, pe 8 și 9 Martie, va avea loc Târgul de Cariere unde se așteaptă foarte multe persoane deoarece vor fi prezente companii de interes pentru publicul brașovean. Așadar, anul 2016 aduce în prim-plan peste 2000 de locuri de muncă, internship-uri, stagii de practică sau oportunități de voluntariat. Toate companiile care participă la acest eveniment, vin cu un scop: să găsească cei mai buni candidați. Companiile participante în cadrul târgului vin din diverse domenii, de la IT până la industria tehnică, telecom, retail și domeniul alimentar.
Așa cum bine știți, limbile străine sunt foarte căutate de angajatori. Posturile disponibile se adresează atât persoanelor cu studii superioare și cu experiență, cât și celor interesați de un post de entry level. Printre altele, se caută ingineri, software developeri și consultanți de vânzări. Pe lângă aceste job-uri, se mai caută și vorbitori de limbi străine, referenți achiziții, agenți de asigurări, electricieni și responsabili achiziții.
ARVATO are 150 de poziții libere:
- team manageri
- customer service representative
- recrutori
- software advisors
Limbile străine cerute de ei sunt: germana, engleza, suedeza, norvegiana, italiana, olandeza, finlandeza, spaniola, ucraineana, rusa și franceza.
Angajări importante la TdC face și lanțul de retail Lidl, care dispune astăzi de magazine în aproape toate ţările europene şi este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine de tip discount din Europa.
În căutare de angajați mai sunt:
- AtoS IT Solutions and Services
- Cerner Corporation
- Freudenberg Nonwovens Romania
- Preh
- Schaeffler
- Vodafone
- Adecco
- CGS Romania
- Draexlmaier
- Generali
- Hutchinson
- KFC
- Lugera
- McDonald’s
- METRO SYSTEMS
- Pizza Hut
- ProCredit Bank,
- QUIN
- RAPTRONIC
- Stabilus
- SynerTrade
Preh are următoarele posturi disponibile:
- Senior Harware Engineer
- Junior Hardware Engineer
- Senior Recruiter
- Operator Productie
- Tehnician Electromecanic
- Facility Engineer
- Junior Embedded SW Developer
- Senior Embedded Software Developer
Schaeffler-ul caută:
- Email Administrator
- Specialist IT
- Junior Programmer
- Inginer calitate furnizori
- Patent Researcher
- Quality Planner
- Moderator FMEAVBA AND MS Office Support Specialist
- Controlor calitate
- Process and Data Specialist
- Inginer tehnolog sudura
- Coordonator calificare
- Montator
- Șef birou tehnologie
- Infrastructure Administrator
- Referent Corporate Service Center
- Achizitor
- Șef formatie
- Tehnolog producție
- Inginer pregătirea fabricației
- Pregătitor aparate de măsura și control
- Programator IT
- Software developer
QUIN-ul caută:
- Operatori producție
- Sculer matrițer
- Inginer planificare producție
- Inginer planificarea calității
- Șef proiect
- Inginer asigurarea calității
- Agent de securitate
- Responsabil achiziții
- Analist servicii clienți
De asemenea, pasionații de IT vor beneficia de seminarii gratuite oferite de companiile Cerner Corporation, IBM și Metro Systems. Reprezentanții companiilor vor discuta cu persoanele interesate despre bune practici în Java și OOP, vor afla cum își pot maximiza șansele de angajare în acest domeniu și ce surprize li s-au pregătit pe gaming. Participarea la seminarii este gratuită, dar e nevoie de înscriere pentru că locurile sunt limitate – Înscriere seminar IT
Pentru cei care vor să se implice în activități de voluntariat sau să facă stagii de practică, va exista o zonă ONG, unde candidații pot afla ce oportunități de voluntariat există, dar și ce cursuri pot urma gratuit. În această zonă vor fi prezente organizații precum:
- AIESEC Braşov
- BEST Brașov,
- Teaching
- Agile Hub
- The Duke of Edinburgh’s International Award
La fel ca anul trecut, candidații vor primi gratuit din partea organizatorilor o cafea sau un ceai, pentru a fi pregătiți pentru întâlnirea cu angajatorii.
Așadar, vă aștept la Târgul de Cariere care va avea loc în această primăvară în Brașov (8-9 martie) de la ora 10 până la ora 16, la Casa Armatei. Veniți pregătiți cu CV-uri și scrisori de intenție și, mai ales, să fiți încărcați cu energie pozitivă.
Este creat evenimentul si pe Facebook, așa că vă invit să dați JOIN pe acest link TdC Brașov și apoi să vă invitați și prietenii.
Ne vedem acolo. 🙂