Recenzie Flash-uri din sens opus de Marian Godină + Concurs. Câștigă cartea cu autograf.

Asta este concluzia mea după ce am citit pe nerăsuflate cartea Flash-uri din sens opus scrisă de Marian Godină. Da, polițistul cu glumele lui amuzante de pe Facebook, care mă face să râd din fiecare experiență pe care o povestește. Cartea este foarte ușor de citit și merită. Eu am terminat-o într-un timp foarte scurt și mi se pare fascinantă. În primă fază el povestește despre începuturile sale, despre cum a reușit să treacă de examenul maturității, mai departe despre cum a ajuns la școala de agenți de poliție, despre viața de polițist, iar în final despre sistemul corupt care nu prea dă semne de schimbări pozitive. Cartea se poate comanda acum și la Libris, cu transport gratuit prin curier și ajunge în maximum o zi. 

61777748.jpg

În primele capitole, Marian povestește cu sinceritate momentele în care se pregătea cu foarte mult interes de bacalaureat, deoarece își dorea foarte mult să îl treacă într-un mod onorabil întrucât dorința lui cea mai mare era să ajungă polițist. A muncit din greu, însă și acele momente cu prietenii care te scot din anonimat sunt bune, dar cu limită. Pe lângă pregătirea asiduă pentru examene, Marian a povestit și despre persoanele dragi din acea perioadă, care l-au dezamăgit sau nu. Mi-a atras atenția o povestioară care suna în felul următor: 

Deși sunt mai conservator, unii spun chiar că nu sunt open-minded, nu am avut niciodată pretenția ca iubita mea să se scoale înaintea mea dimineața și să mă trezească șoptindu-mi la ureche: Iubitul meu scump, cafeluța e gata. Dar mi-ar plăcea asta, nu pot să mint. […] Mă mutasem cu fata de care spuneam de câteva zile, iar următoarea zi la 6 dimineață, când a sunat ceasul, m-am trezit să plec la muncă. S-a trezit și ea și mi-a spus să nu mai fac gălăgie și să mă schimb în altă cameră. 

Povestea este mult mai interesantă dar nu voi scrie aici toate pasajele deoarece s-ar pierde farmecul acesteia. Tot ce pot spune este următorul lucru: 

M-am apucat de treabă. Mirosul de friptură din tava de cuptor umplea deja bucătăria iar eu căutam (tot pe net) cum se face salata. Cartofii erau fierți, i-am scurs, apoi am observat că fundul vasului nu era alb, ci maroniu. Am aranjat masa și mă uitam entuziasmat pe geam, să văd când îmi vine acasă fetița. 

Voi ce credeți că s-a întâmplat după ce a venit fetița acasă? Urmează să citiți în carte

Dar, elementul cel mai tare este sinceritatea. La un moment dat, Marian Godină abordează direct prostioarele de pe internet despre ce ar trebui să faci dacă te prinde poliția că ai făcut ceva și te ține, să te legi de aspecte birocratice. Una dintre ele susține că dacă polițistul n-are caschetă nu te poate amenda… 

Citeam un articol în care un expert în legislație spunea că, dacă un polițist nu are cascheta pe cap, nu ești obligat să îi prezinți buletinul. […] Nu ai cascheta pe cap! Poate nu o am! Poate că am uitat-o în mașină, poate că am stat atât de mult într-o intersecție încât un porumbel deranjat la stomac m-a confundat cu o statuie, poate e prea cald sau poate nu vreau să îmi stric freza. Ce m-aș face dacă aș vedea un tâlhar fugind cu o geantă și nu aș avea caschetă? L-aș ruga să mai dea o tură și între timp mi-aș așeza și eu șapca pe cap, ca să îmi pot permite să îl legitimez? 

O altă poveste interesantă a fost cea a divei intangibile:

Peste ceva timp am văzut o mașină condusă de o fată care vorbea la telefon și nici nu purta centură. 

– O, servus. Dar tu ești polițist?

– Nu, sunt zugrav, dar în timpul liber mai fur câte o mașină de poliție și o uniformă și umblu prin oraș. 

[…]

– Unde ne vedem și la ce oră?

– Diseară la 8, în față la Modarom. E bine?

Pe la 8:10 stăteam în pat, când am auzit telefonul sunând. Era un număr pe care nu îl aveam salvat în agendă.

Cât m-o fi așteptat fraiera…

O altă istorioară amuzantă sună chiar așa:

Venise o fată la mine să vedem un film. După ce s-a terminat, am deschis calculatorul și am început să joc Vrei să fii miliardar?  Următoarea întrebare s-a afișat pe monitor:

Care este cel mai greu animal de uscat?

a) elefantul african

b) rinocerul

c) elefantul asiatic

d) balena albastra

Oscilam între A și C, când aud fata:

– Balena albastră, balena albastră!

Pe lângă faptul că este polițist, Marian Godină este și un romantic desăvârșit. A scris și poezii care sună destul de bine. 

Nu demult, mi-am pus în gând

O voi găsi, dar nu știu când

În luna a noua, douășăpte,

Destinul a trecut la fapte,

O balenă de uscat

Sufoca un biet băiat. […]

carte-godina.jpg

Un capitol interesant este cel legat de închiderea și deschiderea paginii de Facebook a lui Marian Godină. Cred că știți faptul că Marian a fost înțeles greșit de superiorii lui, iar o bună perioadă el s-a simțit extrem de rău, având în vedere batjocura care i-a fost adresată. Marian a ieșit cu fruntea sus din această situație, a evidențiat personajele negative ale acestui sistem corupt și, ce este mai important, nu s-a lăsat influențat de aceștia, deși putea să facă acest lucru, să lase capul în jos și să ascundă informații importante. Șeful IPJ Brașov i-a cerut ca în momentul în care își va redeschide pagina de Facebook, să posteze un mesaj exact cum dorește dânsul, unui fals care să îl scoată pe el din ecuație. Mesajul pe care Godină i l-a adresat este următorul: 

Închiderea paginii de Facebook a fost strict alegerea mea, nu mi-a fost impus de nimeni să fac acest lucru, am închis-o deoarece presa prelua articole mele fără drepturi de autor. Cam așa sună mesajul ce mi-a fost dictat azi prin telefon de către șeful IPJ Brașov, care vrea ca eu să mint și să îmi bat joc de oamenii care m-au susținut și care au luptat pentru mine doar pentru ca domnia-sa să își spele rușinea care s-a abătut asupra lui pentru mentalitatea comunistă de care a dat dovadă. 

În final, șeful IPJ Brașov îi spune și el o glumă: 

– Auzi, stai așa să îți spun și eu una tare pe care am auzit-o la tamponări. A venit una acolo odată și a zis că i-a intrat unul în fund. Ha ha ha.

Penibil. 

Sunt multe întâmplări care merită citite și recitite. Este o carte în care râzi până nu mai poți, iar apoi apare un capitol mai trist în care ți se mai încrețește fruntea puțin, apoi se reia procesul de fericire. 

Ultimele cuvinte ale lui Marian Godină sunt memorabile. El este un om de încredere, serios și sincer, mai ales. El este genul de persoană directă, îți spune totul în față, fără prea multe ezitări, deși îți place sau nu. Eu cred că această carte va fi apreciată și de publicul larg și de cei care vor să se facă polițiști și de cei care au intrat de curând în sistem și sunt loviți de deznădejde. El este omul care în curând va schimba sistemul.

Bravo, Marian Godină! 

politistul-marian-godina-denunta-neregulile-de-la-mai-359752

Și, în cele din urmă, vă dau ocazia de a câștiga această carte iscălită pe prima pagina de Marian Godina însuși.

Pentru a intra în concurs, trebuie sa dați like paginii Raluca Mihalcea Blog, si share (public) acestui post. Data limita de participare este miercuri, 09.03.2016. Câștigătorul va fi anunțat în ziua următoare, în urma extragerii la sorti făcuta cu ajutorul random.org. Procesul de extragere va fi înregistrat pentru a nu exista discuții ulterioare. Vor fi eligibili pentru extragere doar cei care, pana la data de 09.03.2016 inclusiv, au dat like paginii, și share postului, fără a fi șterse ulterior.

Spor!

Update: Câștigătoarea este Cami Ionescu. Felicitări!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s