Weekendul trecut am schiat în condiții bune în Poiana Brașov. Se anunță temperaturi scăzute și ninsori

Chiar dacă iarna încă se lasă așteptată, în masivul Postăvaru se poate schia în condiții bune pe majoritatea pârtiilor, datorită zăpezii artificiale.

Am fost sâmbătă dimineața, de la 9. Aglomerație mare de la prima oră. Poiana era plină de turiști moldoveni și ruși, ce își sărbătoreau Crăciunul pe stil vechi. Coada la cartele la gondola era undeva la peste 100 de persoane.

12509556_1083305401690459_6671665675245344210_n
Credit foto Nimat Vlad

Dar ne-am dus la telecabina Kanzel (cabina mică, cum ii spunem noi), și acolo am găsit maxim 10 persoane care stăteau să cumpere cartele, cunoscătorii.


 Pârtiile erau destul de dure la prima oră, dar bune pentru canturi ascuțite, tablă, așa cum îmi plac mie. Pe alocuri mai răsar și pietrele în zonele deja cunoscute ca fiind problematice. Cea mai bună pârtie rămâne Lupului. Se poate coborî și pe varianta lungă spre telescaunul Ruia, chiar dacă este pus panoul cu pârtie închisa. E chiar cea mai bună bucată din toată pârtia, pregătita perfect, puțin umblată. Drumul roșu, care e cea mai aglomerată pârtie, nu au reușit sa o pregătească pe toată lățimea (se schiază pe cam 50% din lățime) și astfel te simți ca în oraș la ora de vârf, fiind nevoit sa faci slalom printre începători. Pe Sulinar se schiază bine, sunt câteva porțiuni cu gheață și pietricele, dar stratul de zăpada artificială este consistent, chiar și în partea inferioară, pe canal. Coada la gondolă era deja uriașă la ora 12, și am decis că este de ajuns pentru acea zi de ski.

Câteva poze făcute de mine cu telefonul și filmări făcute cu GoPro Hero 3

Săptămâna asta temperaturile au fost destul de ridicate,  și s-a cam dus din zăpada, treaba fiind cam „maro” ieri. Dar de astăzi au scăzut temperaturile, și au început din nou să meargă tunurile și lăncile de produs zăpadă artificială. La finalul săptămânii se anunță temperaturi scăzute și precipitații destul de consistente, așa că putem spera că vine în sfârșit iarna și pentru iubitorii sportului alb.

freemeteo
Sursa: freemeteo

Dacă prognozele sunt discutabile, imaginile de pe webcam ne oferă situația exactă a condițiilor.

Dacă vă lipsește ceva din echipamentul de iarna, puteți arunca un ochi pe ofertele de aici, unde sunt discounturi de până la 60%.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s