În weekend se va schia în Postăvaru

Vești bune pentru amatorii sporturilor de iarnă. Deși de sus nu „pică” încă nimic, tunurile de zăpadă au pornit deja de câteva zile și au mers non-stop în partea superioară a masivului Postăvaru. Le-am urmărit pe camerele web, vedeți mai jos capturi.

Au pus și telegondolele pe cablu, iar asta înseamnă că mâine este posibil să se schieze în condiții decente, dar doar până la telescaunul Ruia, pe Lupului. [părerea mea personală]

2015-12-17_17h55_072015-12-17_17h58_51

Webcam-uri din Postăvaru:

 http://jurnalul.ro/webcam/zona/brasov.html

http://brasov-live.flashnet.ro

http://www.rcs-rds.ro/internet-digi-net/camere-web-streaming/poiana-brasov

Am discutat cu cineva de la primăria Brașov, care mi-a transmis urmatoarele:

Ultimele informații sunt următoarele: Înca de joi s-a dat drumul la tunurile de zăpadă, însă am avut și temperaturi pozitive în Poiană, iar atunci evident că nu s-a mai putut continua înzăpezirea. Stratul de bază în partea superioară a muntelui este totuși de 30 cm (zăpadă bătătorită). Vom continua înzăpezirea artificială încă 6-7 zile, dacă vremea va fi favorabilă acestei operaţiuni (temperaturi de cel mult -4 grade Celsius) şi dacă vremea va urma previziunilor meteo existente. Se estimează că în weekend-ul 26-27 decembrie s-ar putea schia în zona superioară a masivului. Subliniem că totul depinde de vreme. Nu știm când se va deschide oficial sezonul de schi, întrucât și acest eveniment depinde tot de condițiile meteo.

Administratorul public al Braşovului, Miklos Gantz:

După jumătatea săptămânii viitoare, pârtiile de schi din partea superioară a Masivului Postăvarul ar putea fi deschise iubitorilor sporturilor de iarnă. Administratorul public al Braşovului, Miklos Gantz, a precizat că încă de acum mai bine de o săptămână instalaţiile au început să funcţioneze în această zonă a domeniului schiabil din Poiană, respectiv de la lac spre vârful muntelui, însă au mai fost şi perioade mai calde, astfel încât nu a fost produsă o cantitate suficientă de zăpadă pentru a se crea un strat consistent care să fie bătătorit apoi de ratracuri.

Una dintre pârtiile pe care se va putea schia este Lupului care se află la o altitudine de 1.703 metri şi este destinată doar schiorilor experimentaţi (gradul de dificultate fiind dificil), având o lungime totală de 2,6 km, la o diferenţă de nivel de 728 de metri şi o lăţime medie de 28 de metri.

Prognoza meteo pentru următoarea perioadă indică temperaturi pozitive, și precipitații 0. Nu rămâne decât sa sperăm că nu e corectă.

Daca nu v-ați pregătit încă pentru sezon, găsiți aici câteva promotii la echipamente de ski si snowboard.

Până voi reveni cu vești noi, vă las să urmăriți un video realizat de mine sezonul trecut la prima tura.

Și unul după prima ninsoare serioasă.

Pârtii bătute și însorite vă doresc. Până se va deschide oficial sezonul, rămâne să urmărim cupa mondială de schi alpin, în direct la Eurosport.

Autor [Andrei Lăpădat]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s